A fost publicat regulamentul oficial pentru DV-2006
/ Miercuri, 29 Septembrie 2004
Si in acest an, Loteria vizelor pentru Statele Unite va functiona in format electronic, dosarele urmind sa fie depuse doar prin Internet si nu prin posta, a anuntat Departamentul de Stat american. Perioada de inregistrare pentru DV-2006 este intre miezul zilei (GMT-5) de 05 noiembrie 2004 si miezul zilei (GMT-5) de 07 ianuarie 2005. Centrul Consular Kentucky accepta inregistrarile Online numai in aceasta perioada limitata de timp la adresa www.dvlottery.state.gov. Participantii sunt sfatuiti sa aplice la inceputul perioadei de inregistare. Numarul mare de aplicatii din ultimul moment va duce la o incetinire a timpului de raspuns al serverului care gazduieste baza de date, fiind posibila chiar si o blocare a lui. Documentul care reglementeaza participarea la DV-2006 se gaseste la adresa http://travel.state.gov